Articole din categoria 'Munte'

10 noiembrie 2013: Bucegi – Valea Seacă dintre Clăi, Brâul lui Răducu

14-17 august 2013: Jumătate din creasta Făgărașului

De ziua mea ne-am propus să parcurgem creasta Făgărașului de la vest spre est, măcar până la Bâlea, dacă nu până la Podragu sau Viștea.

Am vrut să evităm zona problematică din Valea Mărului, așa că am început din Turnu Roșu. În prima zi am ajuns până în Șaua Suru, unde am campat, a doua zi am mers doar câteva ore și am decis să ne oprim la Ref. Șaua Scara, a treia zi a fost mai interesant: Șaua Scara – Custura Sărății – Negoiu – Strunga Doamnei – Călțun – Bâlea. A fost și ziua cu cea mai multă ceață și ploaie, dar a fost ok 🙂

Câteva poze făcute cu telefonul, am uitat acumulatorul aparatului foto acasă 🙂

10 august 2013: Cheile Dâmboviței și Cheile Ghimbavului

O tură amânată de ceva vreme, inspirată de o relatare citită mai demult pe Alpinet și apoi de un site care propune un traseu ceva mai lung, care include și Cheile Ghimbavului.

Pentru a intra în chei, după ce intrați în Rucăr (venind dinspre Brașov) faceți stânga pe drumul neasfaltat în prima curbă ac de păr și coborâți pană dați de Dâmbovița, apoi mergeti la stânga, trecând pe lânga locul numit “La vâltoare”, reper bun dacă întrebați localnicii, altfel aveți șanse destul de mici să fiți ajutați 🙂

Traseul prin chei se parcurge în mare parte prin apă, foarte rece in Cheile Dâmboviței, ceva mai caldă in Cheile Ghimbavului. Prin Cheile Cheița Cheii nu prea e apă, în schimb sunt multe gunoaie (peturi, bucați de mașini etc).

17-21 iulie 2013: Bucegi – Marathon 7500

A cincea ediţie Marathon 7500 şi a treia la care particip ca arbitru/voluntar.

Mai multe poze şi impresii despre concurs aici: http://www.marathon7500.ro și aici: https://www.facebook.com/marathon7500

16 iunie 2013: Piatra Craiului – Padina Popii, Brâul Ciorânga Mare